📍 Ziua 1 – Spiritualitate și istorie la granița dintre culturi
⏰ Plecare noaptea din Botoșani (00:30), cu o cafea în mână și gânduri de explorare.
📍 Mănăstirea Dervent – Un loc de reculegere și istorie, cunoscut pentru izvorul tămăduitor și pentru legendele care îi învăluie trecutul.
📍 Mănăstirea și Peștera Sf. Andrei – Se spune că aici a predicat primul apostol al lui Iisus, aducând creștinismul pe teritoriul actual al României. Noi, în schimb, venim să descoperim liniștea acestui loc sacru.
📍 Monumentul de la Adamclisi – Un salt în timp direct în perioada romanilor! Vom descoperi povestea uneia dintre cele mai vechi structuri militare de pe teritoriul nostru.
🏨 Cazare: Zona Constanța – un somn bine-meritat după o zi plină de descoperiri!
📍 Ziua 2 – Bulgaria: peisaje spectaculoase și povești regale
🥐 Mic dejun, căci bulgarii ne așteaptă!
📍 Cap Kaliakra – Dacă ai visat vreodată la un loc unde stâncile roșii se îmbrățișează cu albastrul Mării Negre, acesta este! Vom descoperi ruinele cetății medievale, muzeul arheologic și capela închinată Sf. Nicolae, protectorul marinarilor.
📍 Balcic – Castelul Reginei Maria și Grădina Botanică – Plimbare într-un decor de basm!
✔️ Castelul Reginei Maria – Construit ca un colț de paradis, acest loc păstrează amintirile uneia dintre cele mai fascinante personalități regale ale României.
✔️ Grădina Botanică – 35 de hectare de frumusețe! O colecție impresionantă de cactuși și plante rare, totul într-un decor desprins din povești.
⏳ Timp liber în Balcic – Moment perfect pentru o plimbare pe malul mării, cumpărături sau o cafea pe terasă.
💡 Recomandare: Plata cu cardul sau achiziționarea de leva din România, pentru a evita surprizele cursului valutar!
📍 Faleza Cazinoului din Constanța – O oprire la emblema orașului, acolo unde valurile mării se sparg de zidurile uneia dintre cele mai impresionante clădiri abandonate din România.
🏨 Cazare: Tulcea – odihnă pentru că Ziua 3 va fi epică!
📍 Ziua 3 – Delta Dunării: o aventură de 10 ore printre ape!
🥐 Mic dejun și pregătire pentru o zi de explorare pe apă!
🚤 Plimbare cu barca în inima Deltei Dunării (aproximativ 9-10 ore, cost suplimentar: 300 RON/pers.)
📍 Mila 23 – Satul lipovenesc unde s-a născut legendarul Ivan Patzaichin. Atmosferă autentică, case albastre și peisaje care te fac să crezi că ai aterizat într-o altă lume.
🍽️ Prânz tradițional în casele localnicilor (opțional: 80 RON/pers.)
✔️ Meniu de pește: Storceag de somn, pește prăjit cu mămăligă și usturoi, desert și apă.
✔️ Meniu de pui: Piept de pui, cartofi prăjiți, desert și apă.
📍 Traseu spectaculos pe apă:
Navigăm pe Dunărea Veche, Canal Eracle, Gârla Lopatna, Canal Miazăzi, Lacul Miazazi, Lacul Matita, Lacul Merhei, Canal Sidor – o adevărată incursiune prin sălbăticia Deltei, plină de peisaje uimitoare și faună spectaculoasă.
📍 Letea – Safari prin pădurea fermecată (opțional: 30 RON/pers.)
✔️ Plimbare cu jeep-ul prin dunele de nisip, ca într-un mic deșert românesc.
✔️ Caii sălbatici din Letea – una dintre cele mai fascinante întâlniri cu natura!
✔️ Stejarul secular – Un copac care a văzut mai multe decât noi toți la un loc.
📍 Traseu spre Sulina:
Continuăm aventura pe Canal Barbos și din nou Canal Sidor, până la Sulina.
📍 Sulina – Capătul lumii, locul unde Dunărea se îmbrățișează cu Marea Neagră. Vom explora Farul Vechi și Farul Nou și, cu puțin noroc, poate vedem și delfini!
🚍 Întoarcere spre Tulcea pentru cazare.
📍 Ziua 4 – Întoarcerea spre casă, cu surprize pe drum!
🥐 Mic dejun și plecare spre Botoșani, dar nu ne întoarcem oricum! Pe drum, vom avea parte de opririi surpriză – locuri speciale pe care le descoperim împreună.
🚍 Sosire în Botoșani în cursul serii, cu telefoanele pline de poze și inimile pline de amintiri!

Ionel Dumitrescu –
Super excursie! Recomand!
Popescu Adrian –
⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️
O experiență minunată alături de AgerKris!
Totul a fost organizat impecabil, iar atmosfera din excursie a fost deosebită. Un mare plus pentru domnul Cristian Vlasinescu, care s-a ocupat cu profesionalism, calm și grijă de fiecare detaliu.
Recomand cu drag celor care vor să călătorească în siguranță și cu oameni pasionați de ceea ce fac! 🙌✈️
Kosty M –
Despre această excursie, cât și despre celelalte la care am fost participant, totul la superlativ! Organizatorii sunt doi OAMENI minunați! Stimă și respect!
Recomand cu încredere!
Kosty M –
Deplasare în siguranță, momente surpriză, cazare în zone pline de semnificație culturală, istorică și religioasă, plimbările in locațiile și zonele de interes au fost bine organizate, timpul personal pentru plajă și alte activități a fost corespunzător. Repet, doi oameni minunați care au făcut ca totul să fie la superlativ! Recomand cu încredere!
DAN-DORU NICOLAICIUC –
Circuit în locuri deosebite cu oameni deosebiți! O caracteristică interesantă este doza de aventură imprimată de organizatori…fiecare a putut să-si facă propriul orar și să-și creeze propria independență de…vizitare!! Amabilitatea și gândirea pozitivă, posibilitatea de a rezolva micile inconveniente cu zâmbetul pe buze precum și transparența totală asupra activităților au fost pe placul participanților! Ne-am simțit ca o mare familie în vacanță, liantul care ne-a făcut…lipeala fiind domnule Cristi dar și simpatica lui soție, doamna Alina! Punctul culminant a fost în excursia din Deltă, ziua a 3 fiind unică și excepțională din toate punctele de vedere! Bravo Agerkris! Mulțumim și o să mai apelăm la serviciile dumneavoastră!

Alice –
Intr o lume măcinată de griji, haos,războaie,simțim nevoia de deconectare, de bine, de locuri minunate ce se cer a fi descoperite,de oameni frumoși mai aproape, de socializare live nu doar pe rețele și net. Pt toate astea,și nu numai, există AgerKris Travel,alături de care lumea este mai prietenoasă, locurile mai accesibile. Balcicul, cap Kaliakra, Dunărea,Marea Neagră au fost zilele astea la pachet aduse în sufletele noastre,live,cu ajutorul Alinei și Cristian Vlasinescu, organizatori minunați, cărora le mulțumesc infinit, Vă urez drumuri bune mai departe iar cei ce vă vor alege, vor fi cei câștigați.
DAN-DORU NICOLAICIUC –
Circuit în locuri deosebite cu oameni deosebiți! O caracteristică interesantă este doza de aventură imprimată de organizatori…fiecare a putut să-si facă propriul orar și să-și creeze propria independență de…vizitare!! Amabilitatea și gândirea pozitivă, posibilitatea de a rezolva micile inconveniente cu zâmbetul pe buze precum și transparența totală asupra activităților au fost pe placul participanților! Ne-am simțit ca o mare familie în vacanță, liantul care ne-a făcut…lipeala fiind domnule Cristi dar și simpatica lui soție, doamna Alina! Punctul culminant a fost în excursia din Deltă, ziua a 3 fiind unică și excepțională din toate punctele de vedere! Bravo Agerkris! Mulțumim și o să mai apelăm la serviciile dumneavoastră!
Diana Viciriuc –
Implicarea continuă a organizatorului , atenția sporită asupra excursioniștilor și faptul că este aproape de nevoile fiecărui participant în parte, face ca vacanța cu „Agerkris” să fie plăcută, sigură și să te simți ca într-o familie. Obiectivele sunt alese cu interes și drag. Un zâmbet și o vorbă bună găsiți mereu și la doamna organizatoare, veselie și bună dispoziție! Excursia a fost gândită pentru buzunarul fiecăruia și ni s-a intrat în voie cu tot ce s-a putut. Ce mi-a plăcut iarăși mult este ca organizatorii reușesc să apropie cu felul lor de a fi excursioniștii, formându-se legături de suflet cu veselie și voie bună. După o astfel de vacanță mă simt mai bogată sufletește.
Alina –
Recomand cu drag!A fost o experiență de vis! Atunci când călătoresc, încerc să percep tot ce poate fi găsit în locurile respectiv, atmosferă locului respectiv.Mă uit la oameni,surprind gesturi, conversații, întâmplari,admir clădiri,peisajele miraculoase,leg prietenii și respect tradiții!Am fost pentru prima dată și cu siguranță voi reveni!Nu veți regreta daca alegeți să petreceți timp de calitate și voie bună!
Alina –
Călătorie pe țărmul românesc
Prin Bulgari, sat cu aer de poveste,
Cu oameni calzi și liniște aleasă,
Timpul curge-n tihnă, nu grăbește,
Și-n fiecare zâmbet simți o casă.
Am hoinărit prin Delta fermecată,
Cu stuf și apă, păsări ca-ntr-un vis,
Acolo natura parcă e sculptată,
Un colț de rai – sălbatic și deschis.
La Mamaia, marea se avântă,
Cu soare, valuri, nisipul arzător,
Petreceri, forfotă, viață-nfrântă
De dorul mării, veșnic visător.
Iar Cazinoul – trist și regal,
Cu fațada-i ce plânge vremuri vechi,
O perlă obosită, dar special,
Ce-ți rupe sufletul în mii de fleacuri seci.
Un drum prin locuri care nu se uită,
Cu farmec crud, istorie și dor,
România-n vara ei iubită,
Te face om mai simplu… și visător.
Ginju Liliana –
Recomand cu încredere!O excursie de vis cu oameni minunați,cu un traseu bine organizat exact ca în prezentare. M_am simțit ca într o familie mai mare, cu o siguranță maxima…, ca de la părinți., Multumim organizatorilor și abia aștept o viitoare excursie, chiar și peste un an!
Ginju Gabriela –
Cinci stele pe merit! Recomand cu încredere!
Dumitru profir –
O călătorie de neuitat! Felicitări organizatorului,călătorilor ptr. armonia creata pe tot drumul!Telefonul firmei va fi apelat de multa lume.Multumim ptr tot!
Alice –
Intr o lume măcinată de haos, griji,războaie, simțim nevoia de deconectare, de bine, de locuri frumoase ce se cer descoperite, de oameni frumoși mai aproape, de socializare live nu doar pe rețele. Pentru toate astea și nu numai există AgerKris Travel, alături de care lumea este mult mai prietenoasă,locurile mult mai accesibile. Balcicul , capul Kaliakra, Delta Dunării și Marea Neagră, au fost zilele astea, la pachet , aduse în sufletele și inimile noastre , cu ajutorul lui Cristian și Alinei Vlasinescu,oameni care știu să aducă bucurie și un strop de fericire celor care aleg să descopere lumea prin această agenție. Vă mulțumesc enorm pt tot și vă urez drumuri bune și n continuare, cei ce vă vor alege, sunt cei câștigați.
◦
Macsim Ionut –
O experienta deosebita, cu oameni noi si cu peisaje care îți taie respirația. O excursie foarte educativa, atât pentru cei mari cât și pentru copii în special, sub atenta supraveghere a celor 2 organizatori, oameni tineri, punctuali și foarte atenți la detalii, pentru ca totul sa iasă cât mai bine. Recomand tuturor aceasta firma de turism Agerkris și garantez ca nu veți regreta. Veți avea parte de experiente inedite și se vor lega prietenii de durata. La mai mare și la cât mai multe excursii de acest fel. Mult succes în continuare și așteptăm cu nerăbdare urmatoarea aventura împreună!!!
Luca Daniela –
Excursia cu Ager Kris cu drag pentru Cristian, Alina și toți colegii și colegele de drum. Din Botoșani am pornit ,zâmbind,
Cu valiza plina și sufletul blând,
În miez de noapte ,cu gândul curat,
Spre mari albastre ,ne-am îndreptat.
În fruntea cu pas hotărât și calm,
Cristian, căpitan pe busola și ram,
Și lângă el , cu farmec și alinare,
Alina,ghidul nostru cu zâmbet de soare.
La Dervent ,o liniște de vis,
Un loc de pace ,cum rar ti-e scris.
Pe urmele lui Sf.Andrei,
Ne-am reculegere…si-am zis ,,Anim” cu temei.
Adamclisi ne-a vorbit de vremi străvechi,
Cu glorie romana și pietre vechi.
Iar drumul,presărat cu glume și cafea,
Ne-a dus la Balcic în tara altcuiva.
Acolo ,în grădini regale și flori,
Ne-am simțit, sincer ,ca niște domni și domnișoare în zori.
La Caliakra ,briza marii ne-a răcorit
Dar pozele?De revista!Zâmbete mii.
Constanța-cazinoul cu straie noi,
Pe faleză, pașii noștri sau legat
De mare,timp și cer înmiresmat.
Spre Delta Dunării drum lin
pe apă,
Cu stuf și păsări ce inima o adapă,
Am ajuns la Sulina cu povești mii.
La Mila 23 ,am cunoscut tihna,
Un sat ce-ți oprește ceasul și grija.
Am mâncat pește, ciorba și vin.
Cu aer de poveste și timp stand.
Pe drumuri ,glume ,selfie-uri ,chicot,
A fost o aventura, dar și răsfăț,
Ne-am împrietenit, am ras și am cantat,
Un grup unit ca de fiecare dată,
Cristian-atent,calm,un ghid cu har,
Alina-blandă mereu cu zâmbetul clar.
Ne-au dus ca-ntr-o poveste scrisa bine.
Cu suflet,cu grija,cu tot ce tine.
Mulțumim, Ager Kris,pentru călătoria aleasa,
A fost mai mult decât frumoasă-a fost acasă!
Cu voi am străbătut ținuturi de vis,
Și ne-am întors cu inimile pline-ntr-un paradis.
Cu respect Luca Daniela și Costel!
Ursache –
Porniți cu încredere la drum cu domnul Cristian, veți vizita locuri minunate și veți rămâne cu amintiri frumoase.
Cristina Mihalache –
Superbă excursia! Deoarece mi a plăcut și anul trecut,am preferat să merg și anul acesta cu Agerkris.Domnul Cristian a dat dovadă de seriozitate și implicare. Recomand cu drag această agenție tuturor celor care vor să viziteze locuri frumoase!